Universul copilăriei mele – Unirea
Pentru mine copilăria este frumoasă, însă îmi este dor de începutul copilăriei mele, când eram un copil mic ce se juca cu plastilina la grădiniţă. Cel mai mult mi-e dor de sentimentul pe care îl avem când, atunci când îi arătam formele mele din plastilină, mama mă strângea de obraji tare şi eu eram foarte fericit. Şi acum mă strânge tare în braţe, dar parcă e un pic diferit acum, ca şi cum ea mă vede un viitor adult.
Mi-e dor să mergem la bunici să mă strângă tare în braţe, să îmi spună fel de fel de poveşti, să mă mângâie până adorm
Ei mă iubesc tare şi acum, dar să fii mic are şi nişte avantaje: nu se supărau niciodată pe mine când făceam câte o boacănă, puteam să mă joc toată ziua cu verişoara mea şi cu prietenii mei fără să mă întrebe nimeni de teme şi de învăţat. Când mă uit la fotografiile cu mine mic, mi se pare cam ciudat cum m-am schimbat din mic în mare şi atunci mă gândesc totuşi ce lucru minunat este copilăria, indiferent de vârstă.
