Lumea mea dintre rânduri
Fiecare persoană de pe pământ își creează un mic paradis al său, în care să evadeze pentru a scăpa de stresul și grijile cotidiene ce îl înconjoară.
Eu, mi-am ales micul loc de refugiu la adăpostul cuvintelor, unde propozițiile fastuoase sau simple încearcă întotdeauna să te atragă în înșiruirea de replici sau ample descrieri pe care veșnic le vor reprezenta.
Multe persoane sunt de părere că este foarte greu să-ți găsești un loc care să-ți aparțină în totalitate, în care să poți fi tu însuși, fără ca nimeni să te judece. În cazul meu a fost exact contrariul, deoarece tind să cred că paradisul m-a găsit pe mine.
Cum nici o faptă nu este la întâmplare, într-o zi când până și soarele era mohorât, doamna cu chipul senin ce se așează zilnic la „cârma clasei noastre” ,să ne poarte în siguranță peste învolburatele oceane ale verbelor , substantivelor chiar și a numeralelor ferindu-ne de peștii greșelilor gramaticale, ne-a impus o cerință pe care nu am mai întâlnit-o înainte la școală, să citim o carte. Mulți dintre colegii mei s-au supărat, când au auzit ce avem de făcut, dar eu am primit cu brațele deschise această provocare lansată de doamna profesoară.
Când am deschis pentru prima dată cartea, încă din primele paragrafe, mi-a captat curiozitatea. Cu fiecare rând pe care îl lecturam, cu fiecare pagină pe care o savuram în câteva momente, mă afundam mai aproape de sfârșitul poveștii. Am observat că, după ce am terminat cartea, cu cât timpul prea vioi să stea o clipă pe loc, fugea pe lângă mine,ochii mei parcă cereau mai mult , sufletul și mintea aveau aceeași cerere.
Din această dorință arzătoare, încet, încet au ajuns cărțile cu poveștile lor fantasmagorice sau simple amintiri de război, să dețină o asemenea putere asupra mea .
„Lectura este o formă a fericirii. Ultima la care vom renunța”- Fernando Savater
